Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mutu poate sta liniştit: Scuipatul, interzis din cauza gripei porcine. Vezi topul "flegmaticilor"

Mutu poate sta liniştit: Scuipatul, interzis din cauza gripei porcine. Vezi topul "flegmaticilor"

3 minute de citit Publicat la 18:05 29 Oct 2009 Modificat la 18:05 29 Oct 2009
Mutu poate sta liniştit: Scuipatul, interzis din cauza gripei porcine. Vezi topul "flegmaticilor"
Gripa porcină şi-a făcut echipă de fotbal şi a început să câştige partidele cu unele cluburi europene. Până acum, victime au căzut Paris Saint Germain, Bolton Wanderers, Betis Sevilla şi Queens Park Rangers. Astfel, în Anglia, ca o măsură de prevenire a răspândirii virusului gripei porcine, autorităţile i-au avertizat pe jucători să nu mai scuipe pe teren sau, mai rău, în direcţia adversarilor.

În România, Dumitru Dragomir spune că nu are încă niciun plan şi că "aşteptăm să iasă vaccinul pe piaţă şi apoi cluburile vor avea obligaţia să-l cumpere şi să vaccinăm toţi fotbaliştii". Recomandarea medicilor britanici de a stăvili "dezgustătorul" obicei de a scuipa ar putea însă fi adoptată şi în restul campionatelor până la găsirea unui vaccin.

Iar pentru a sublinia riscurile acestui obicei, cotidianul The Independent a alcătuit un top al jucătorilor care şi-au făcut un obicei din a scuipa în timpul meciurilor. Printre victimele acestora s-a numărat şi internaţionalul român Adrian Mutu, pe vremea când juca la Chelsea Londra.

Frank Rijkaard
Frank Rijkaard a scuipat în direcţia lui Rudi Voller nu doar o dată, ci de două ori în timpul meciului dintre marile rivale Olanda şi Germania, de la Cupa Mondială din 1990.

Francesco Totti
Băiatul de aur al Italiei, Francesco Totti, s-a văzut în pragul suspendării după ce l-a scuipat pe Christian Poulsen pe faţă la Euro 2004. Avocatul jucătorului a declarat că Totti trebuie iertat pentru că este "o persoană sensibilă şi responsabilă care a ajutat oamenii aflaţi în dificultate". Fifa nu a fost de acord şi l-a suspendat pe Totti pentru trei jocuri.

Sinisa Mihajlovic
Starul lui Lazio a fost suspendat pentru opt etape după ce şi-a scuipat în dese rânduri adversarii de la Chelsea, învingători în partida din Liga Campionilor cu 4-0. Victimă a ofticii lui Sinisa Mihajlovic a căzut şi Adrian Mutu, după cum se poate vedea în poza articolului.

Christophe Dugarry
Derby-urile din Birmingham sunt încinse de cele mai multe ori, dar Christophe Dugarry a reuşit să pună şi mai mult gaz pe foc în 2003. Jucătorul lui Birmingham s-a "descărcat" pe faţa lui Joey Gudjonsson de la Aston Villa. În faţa Comisiei de Disciplină a susţinut că şi-a curăţat doar gâtul iar Gudjonsson i-a ieşit în cale, dar Federaţia nu a fost de acord şi l-a amendat cu 12.500 lire sterline.

Lionel Messi
Magicianul argentinian a arătat că şi celor mai buni jucători din lume le place să scuipe. În timpul unei partide din La Liga, jucătorul Barcelonei i-a lăsat o amintire pe spate mijlocaşului Duda de la Malaga.

Patrick Vieira
Patrick Vieira s-a ales cu o suspendare de şase etape şi o amendă de 30.000 de lire sterline după ce l-a scuipat pe faţă pe Neil Ruddock. Mijlocaşul lui Arsenal fusese eliminat, dar nu a dorit să iasă de pe teren într-un mod paşnic, alegând în schimbă să trimită câteva "lucruri umede" în direcţia jucătorului de la West Ham.

El Hadji Diouf
Poate cel mai cunoscut jucător care şi-a făcut simţită prezenţa în Premier League prin scuipat. În 2003, când se afla la Liverpool, Diouf a scuipat un fan al lui Celtic, iar un an mai târziu a fost din nou în centrul atenţiei după ce l-a scuipat pe căpitanul lui Portsmouth, Arjan de Zeeuw, pe când juca la Blackburn. Alţi fani l-au acuzat de-a lungul timpului că a trimis salivă în direcţia lor.

Slobodan Rajkovic
Sârbul Slobodan Rajkovic a fost sancţionat cu o suspendare de un an din fotbal, după ce a dat frâu slobod unei flegme în direcţia unui arbitru, la Jocurile Olimpice din 2008. Fundaşul lui Chelsea, împrumutat acum la Twente, şi-a văzut pedeapsa redusă la o suspendare la nivel internaţional, după apel.

Alexander Frei
Un alt incident de la Euro 2004 l-a avut în centrul atenţiei pe elveţianul Alexander Frei, care a fost suspendat de UEFA pentru trei meciuri după ce l-a scuipat pe gât pe Steven Gerrard.

John Terry
Fapta lui Terry a rămas încă nepedepsită. Imaginile video au arătat cum căpitanul lui Chelsea l-a scuipat pe Carlos Tevez în timpul finalei Ligii Campionilor din 2008, dar nu a fost niciodată acuzat oficial. Probabil cei de la Manchester United au considerat că Terry suferise destul după penalty-ul ratat.

Antena3.ro

×
x close