Adrian Mutu mai are termen până la 15 septembrie pentru a depune recurs la sentinţa TAS, prin care jucătorul este obligat să plătească daune de aproape 17 milioane de euro clubului Chelsea.
Pentru aceasta, echipa de avocaţi a lui Mutu a decis să colaboreze cu Jean-Louis Dupont, implicat în cazul Bosman. În urma acestui proces, jucătorii au primit drept de liberă circulaţie în cadrul UE.
În plus, impresarul lui Mutu, Ioan Becali, a ameninţat că va chema în instanţă cluburile Juventus şi Livorno precum şi pe Luciano şi Alessandro Moggi, pentru ca aceştia să plătească datoria către clubul englez.
Impresarul consideră că Juventus a ajuns să beneficieze de român după un artificiu făcut de Livorno.
Obiectivul apărătorilor fotbalistului a fost să găsească erori în sentinţa Tribunalului de Arbitraj Sportiv.
Jucătorul român a dorit iniţial să ajungă la o înţelegere cu formaţia londoneză pentru a plăti mai puţini bani. De asemenea, s-a oferit voluntar şi să doneze bani organizaţiilor de luptă anti-drog pentru a scăpa de amendă.
Clubul Fiorentina încearcă să-l ajute pe Adrian Mutu cu relaţiile bune pe care le are la FIFA, forul care a dictat prima senţintă, dar vrea să negocieze şi cu oficialii lui Chelsea şi UEFA. Gruparea din Florenţa a fost prezentă la Geneva la întâlnirea Asociaţiei Cluburilor Europene, în care a prezentat cazul lui Adrian Mutu, scrie violanews.
Preşedintele lui Juventus Giovanni Cobolli Gigli a răspuns în mod sec noului impresar al lui Mutu, Giovanni Becali: ?nu se merită să îi răspunzi, nu cred că Juventus este implicată. Mutu trece prin momente dificile, îi sunt alături?.
Antena3.ro