Mutu ar putea deveni coleg cu Chivu la campioana Italiei, după ce fraţii Becali s-au întâlnit cu oficialii lui Inter pentru a discuta despre transferul românului. Inter l-ar vrea gratis, variantă pe care Fiorentina s-ar putea să o accepte în contextul în care salariul lui Mutu este unul uriaş.
Conform sursei citate, unul dintre motivele pentru care impresarii lui Mutu au ales echipa lui Moratti este că acesta este într-o relaţie foarte bună cu Roman Abramovici, patronul lui Chelsea, club cu care Adrian se judecă în cazul dopajului.