Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Mircea Lucescu s-a întâlnit cu preşedintele Turciei, Recep Erdogan. Despre ce au discutat cei doi

Mircea Lucescu s-a întâlnit cu preşedintele Turciei, Recep Erdogan. Despre ce au discutat cei doi

<1 minut de citit Publicat la 14:59 18 Aug 2017 Modificat la 14:59 18 Aug 2017
o_1bnqjgrs91k5o1parrkj5hh12c18.jpeg
foto: twitter.com

Noul selecţioner al naţionalei Turciei, Mircea Lucescu, s-a întâlnit cu preşedintele Recep Erdogan, potrivit digisport.ro.

Cei doi au discutat despre fotbal şi despre şansele de calificare ale otomanilor la Campionatul Mondial 2018.

„Erdogan a avut o discuţie încântătoare cu Mircea Lucescu. Fost fotbalist, Erdogan şi-a exprimat încrederea în Lucescu şi i-a urat succes acestuia”, notează publicaţia turcă Fotomac despre discuția care a avut loc cu ușile închise.

La întâlnirea dintre cei doi a mai luat parte și președintele și vicepreședintele Federației Turce de Fotbal.

Lucescu i-a explicat președintelui strategia sa pentru națioanla Turciei în vizita de la palatul Beylerbeyi.

Tehnicianul român are la dispoziție mai puțin de o lună de zile până la primul meci oficial, cel cu reprezentativa Ucrainei de pe 2 spetembrie.

 

×
x close