"Pentru mine, Totti nu mai există", a spus Mihajlovic, care a părăsit Roma în 1994. "Relaţia noastră era foarte bună până acum doi ani. Mi-a promis că vine la meciul de retragere, dar l-am sunat zile întregi şi nu mi-a răspuns. Nu şi-a respectat promisiunea şi pentru mine nu mai există. Nu este un om de cuvânt", a declarat Mihajlovic.
Sârbul susţine de asemenea că mulţumită lui a debutat Totti la Roma. "În mare parte eu sunt celui care trebuie să îi mulţumească pentru debutul la o vârstă fragedă. Am vorbit cu antrenorul de atunci, Vujadin Boskov, înaintea unui meci cu Brescia şi i-am spus că ar trebui să îl includă şi pe el în prima echipă, după ce l-am văzut cum juca pentru rezerve. Conduceam cu 2-0 şi i-am spus lui Boskov să îl bage în teren", îşi aminteşte Mihajlovic.
Mihajlovic s-a confruntat şi cu antrenorul lui Inter Milano, Jose Mourinho, săptămâna trecută, luând peste picior lipsa unei cariere de jucător a portughezului şi modul deficitar în care manageriază cazul atacantului brazilian Adriano.
Antena3.ro