Edmar a fost cel care a uluit asistenţa pe Ali Sami Yen, cu nouă minute înainte de fluierul final, în timp ce portarul Olexandr Goriainov s-a asigurat pe întreg parcursul meciului că turcii nu vor marca. Volkan Yaman, Arda Turan şi Milan Baros şi-au văzut şuturile parate de portarul oaspeţilor, care a prins o zi mare.
Metalist va încerca acum să se califice pentru şaisprezecimile competiţie, când va întâlni pe 3 decembrie Olympiacos pe teren propriu, într-o etapă în care Galatasaray va încerca din nou să îşi consolideze prima poziţie în clasamentul grupei B, cu o victorie la Hertha Berlin.
În a doua partidă a serii din grupa B, Olympiacos Pireu a făcut instrucţie pe teren propriu cu Benfica Lisabona, obţinând prima victorie în grupă, scor 5-1, şi prelungind criza lusitanilor. Galletti a deschis rapid scorul pentru gazde, în primul minut de joc, ca Patsatzoglou şi Diogo să puncteze şi ei în minutele 18 şi 24. Luiz a redus din handicap, în minutul 33, însă gazdele aveau să intre la cabine cu un avantaj de trei goluri, după reuşita lui Belluschi. Apoi, în repriza secundă, Diogo şi-a trecut în cont ?dubla?, marcând în minutul 53 pentru 5-1.
Clasamentul grupei B
1. Galatasaray ? 6 puncte, 3 partide
2. Metalist ? 4p, 2p
3. Olympiacos ? 3p, 2p
4. Hertha ? 2p, 2p
5. Benfica ? 1p, 3p
Antena3.ro