Partida decisivă pe care România o va disputa în martie cu Serbia, la Constanţa, vine prea devreme pentru ca Nicu să poată ajuta "tricolorii", dar Piţurcă i-a cerut, în orice caz, să grăbească obţinerea cetăţeniei. Jucătorul Herthei a fugit, astfel, la consulatul din Berlin şi a depus aproape toate actele necesare, urmând să le ducă în curând şi pe restul, anunţă Mediafax.
"Primul pas a fost făcut! Am depus majoritatea actelor necesare, urmând ca în zilele viitoare să mai aduc şi restul documentelor. Sunt foarte bucuros! Totul a decurs OK. Abia aştept să joc sub tricolor", a spus Maximilian Nicu.
Antena3.ro