Kieran Gibbs, puştiul de 19 ani care s-a descurcat onorabil pe Old Trafford, a dovedit încă o dată că fundaşii centrali au nevoie de experienţă şi a alunecat decisiv în faţa lui Park Ji-Sung în minutul 8, iar sud-coreeanul l-a bătut pe Almunia, iar toate calculele "turarilor" erau date peste cap violent. Doar trei minute mai târziu, calificarea părea decisă, după ce balonul de aur Cristiano Ronaldo şi-a demonstrat calităţile de lunetist şi a trimis direct în vinclu o lovitură liberă de la peste 20 de metri. Finala de la Roma părea din ce în ce mai aproape, şi United a continuat să facă ravagii în atac, ratând o mulţime de ocazii, în special din faze fixe, la poarta lui Almunia.
Portughezul a fost cel mai periculos de pe teren şi în a doua repriză, şi l-a întins serios pe nefericitul spaniol din poarta lui Arsenal cu un şut cu stângul în minutul 51. Nu avea să mai rateze peste 10 minute, atunci când Park a declanşat un contraatac, i-a pasat lui Rooney, iar englezul i-a pasat exact când trebuia lui Ronaldo, care a şutat peste portar. 3-0 pentru United pe Emirates din Londra, iar umilinţa era de nesuportat pentru fanii gazdelor. "Tunarii" din tribune au decis, în acest moment, să părăsească tribunele stadionului, fluierul de final al partidei prilejuind imagini dezolante, cu tribunele golite aproape complet pe parcursul reprizei secunde.
Singura consolare pentru Arsenal, care nu mai ratase până acum calificarea niciodată când ajunsese în penultimul act al unei competiţii continentale, a venit în minutul 74. Atunci, Fletcher l-a faultat în careu pe Fabregas, a primit al doilea cartonaş galben şi implicit eliminarea, şi a determinat acordarea unei lovituri de pedeapsă. Robin Van Persie l-a învins pe Van der Sar dar cu ce efect? Umilinţa tot umilinţă, iar fluierul de final a consemnat a doua calificare consecutivă a lui United în finala celei mai importante competiţii continentale.
Vedeţi golurile partidei aici
Antena3.ro