Echipa lui Sir Alex Ferguson şi-a păstrat astfel trofeul obţinut în 2010 şi a bifat cel de-al 19-lea succes în competiţia care deschide în mod tradiţional sezonul în Anglia.
United a controlat jocul în prima repriză, City mulţumindu-se să se apere atent şi să ofere cât mai puţine spaţii adversarilor. Împotriva cursului jocului, în minutul 38, elevii lui Roberto Mancini au deschis scorul, prin Lescott, care a reluat cu capul din careu lovitura liberă executată de David Silva.
Finalista Ligii Campionilor a resimţit şocul şi a mai primit un gol în secundele de prelungire ale primei reprize, Dzeko avansând nestingherit până la aproximativ 25 de metri de poarta lui De Gea şi învingându-l pe goalkeeperul spaniol cu un şut puternic, dar nu imparabil.
Sir Alex Ferguson a făcut trei schimbări la pauză, renunţând la cuplul de fundaşi centrali Ferdinand-Vidic şi la închizătorul Carrick, înlocuiţi de Evans, Phil Jones şi Tom Cleverley, iar rezultatul a fost o revenire de senzaţie a „diavolilor”, care au anulat avantajul câştigătoarei Cupei Angliei în mai puţin de un sfert de oră.
Mai întâi, Chris Smalling a redus din diferenţă în urma unei lovituri libere executate perfect de Ashley Young, pentru ca portughezul Nani să finalizeze elegant o acţiune superbă, la care au mai participat Rooney şi Cleverley. United şi-a continuat iureşul la poarta lui Hart, dar nu a mai reuşit să înscrie.
Meciul se îndrepta spre loviturile de departajare când, în minutul 90, Nani a profitat de o greşeală uriaşă a lui Kompany şi, după ce l-a driblat şi pe Hart, a trimis în poarta goală, pecetluind astfel soarta primului trofeu al sezonului în Anglia.