Luciano Moggi, fostul director de la Juventus Torino, insistă pe ideea că nu a existat nicio intenţie de a trişa în perioada anchetată în scandalul Calciopoli şi că şefii de cluburi erau încurajaţi chiar de cei care delegau arbitrii să îi sune.
Moggi se va afla la tribunal marţi pentru o nouă audiere în procesul Calciopoli, la Napoli. "Vom dovedi că nu a existat niciun complot şi că echipele au câştigat mereu pe merit, iar arbitrii sunt şi ei oameni şi fac greşeli. Eu spun că toată lumea este nevinovată pentru că apelarea arbitrilor pe telefon era un lucru obişnuit. Chiar şefii arbitrilor ne încurajau să îi sunăm. Toată lumea suna pe toată lumea", a spus Moggi.
Preşedintele Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), Giancarlo Abete, a declarat că justiţia sportivă va decide în această săptămână dacă va iniţia o nouă anchetă asupra cazului Calciopoli, după oficializarea unor noi documente în cursul audierii de marţi. "Există documente care au ieşit la iveală şi ele vor fi oficializate în cursul audierii. Apoi, este clar că procurorul va evalua dacă trebuie sau nu să iniţieze o anchetă. El este foarte atent", a spus conducătorul forului italian.
De mai mult de o săptămână, în afara procesului penal al Calciopoli ce are loc la Napoli, avocaţii lui Luciano Moggi au început să furnizeze presei transcrierile unor convorbiri telefonice datând din perioada 2004-2005, care scot în evidenţă discuţii între Paolo Bergamo, fostul responsabil cu delegarea arbitrilor, cu conducătorii clubului Inter Milano, fostul preşedinte Giacinto Facchetti (care a decedat) şi proprietarul actual, Massimo Moratti. Asta în condiţiile în care, până în prezent, Inter era singurul mare club italian care nu a fost implicat în scandalul ce a izbucnit în primăvara anului 2006
Antena3.ro