Standard Liege, echipa antrenată de Ladislau Boloni, a câştigat duminică manşa secundă a playoff-ului, scor 1-0, cu Anderlecht Bruxelles şi a cucerit titlul în campionatul belgian de fotbal, pentru al doilea an la rând.
După 1-1 la Anderlecht, în prima partidă, Liege a dominat partida retur iar Axel Witsel, cel mai bun jucător din Jupiler League, a transformat un penalty în minutul 39, pentru a stabili scorul final.
Cele două echipe au terminat sezonul regulat la egalitate de puncte, 77, astfel că a fost nevoie de baraj pentru a fi stabilită echipa campioană. Anul trecut, Standard câştigase primul titlu după o pauză de 25 de ani.
Sâmbătă, Racing Genk a câştigat Cupa Belgiei, după ce a învins cu 2-0 FC Mechelen în finală.
Antena3.ro