Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Liverpool, Fulham, Hamburg şi Atletico s-au calificat în semifinalele Europa League

Liverpool, Fulham, Hamburg şi Atletico s-au calificat în semifinalele Europa League

1 minut de citit Publicat la 00:03 09 Apr 2010 Modificat la 00:03 09 Apr 2010
Liverpool, Fulham, Hamburg şi Atletico s-au calificat în semifinalele Europa League
Prima ediţie a Europa League, după schimbarea formatului Cupei UEFA, şi-a stabilit "careul de aşi". Dacă din semifinalele Ligii Campionilor echipele britanice lipsesc pentru prima oară după şapte ani, în competiţia secundă la nivel european Fulham şi Liverpool spală ruşinea Angliei. Cele două formaţii s-au calificat fără mari probleme în penultima fază a competiţiei, alături de Hamburg şi Atletico Madrid.


După ce în tur fusese învinsă de Benfica cu 2-1, Liverpool a început în forţă meciul retur şi în minutul 34 conducea cu 2-0, după golurile lui Kuyt şi Lucas. Torres a mărit avantajul în minutul 59, însă Cardozo a redus din handicap în minutul 70 şi fanii lui Liverpool se gândeau la ce păţise Manchester United cu o seară înainte în meciul cu Bayern Munchen. Benfica nu a putut însă să egaleze scorul general, ba chiar a mai încasat un gol, în minutul 82, de la Torres, care a calificat astfel echipa în semifinale.

Aici, Liverpool va întâlni Atletico Madrid, care a remziat pe teren propriu, scor 0-0, cu Valencia. Atletico s-a calificat în semifinalele competiţiei datorită numărului de goluri înscrise în deplasare, în partida tur, scor 2-2.

Fulham este şi ea în cărţi pentru o finală engleză, după ce a învins cu 1-0 Wolfsburg în deplasare şi cu 3-1 la general, cu condiţia să elimine în penultimul act "gazda" finalei. Unicul gol al partidei a fost reuşit în primul minut de joc de Zamora.

Hamburg mai are un singur pas de făcut pentru a juca finala Europa League pe propriul stadion, după ce în sferturi a trecut de Standard Liege cu scorul general de 5-2. Hamburg a învins în deplasare cu 3-1 fosta echipă a lui Ladislau Boloni, golul echipei gazdă fiind reuşit de De Camargo în minutul 33, în timp ce pentru germani au punctat Petrici '20, '35 şi Guerrero '90+4.


Iată rezultatele în sferturile de finală:
Wolfsburg - Fulham 0-1 (1-3 la general)
Standard Liege - Hamburg 1-3 (2-5 la general)
Atletico Madrid - Valencia 0-0 (2-2 la general)
Liverpool - Benfica Lisabona 4-1 (5-3 la general)

Echipele subliniate s-au calificat în semifinale, care vor avea loc pe 22 aprilie (tur) şi 29 aprilie (retur). Finala este programata la 12 mai, la Hamburg.

Iată programul semifinalelor:
Liverpool - Atletico Madrid
Hamburg - Fulham

Antena3.ro

×
Etichete: europa league
x close