Pentru atacantul echipei FC Barcelona este al cincilea trofeu Balonul de Aur din carieră, un record, după ce și-a mai adjudecat acest titlu în 2009, 2010, 2011 și 2012.
Messi (28 ani), care și-a trecut în palmares anul trecut campionatul, Cupa Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Europei și Cupa Mondială a cluburilor cu FC Barcelona, a câștigat disputa pentru Balonul de Aur cu portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și cu brazilianul Neymar, coechipierul său de la Barcelona.
Leo Messi a obținut 41,33% din voturi, fiind urmat la distanță de Cristiano Ronaldo (27,76%) și de Neymar (7,86%).
Lionel Messi are un palmares de invidiat, care cuprinde 7 titluri de campion al Spaniei, 3 Cupe și 7 Supercupe ale Spaniei, 4 trofee ale Ligii Campionilor, 3 Supercupe ale Europei și 3 Campionate Mondiale ale cluburilor, toate cucerite cu gruparea "blaugrana", la care s-a format ca jucător și la care și-a petrecut întreaga carieră.