Echipa antrenată de Mircea Lucescu şi la care Razvan Raţ a evoluat 90 de minute s-a văzut condusă în minutul 61, când Trickovski a deschis scorul pentru campioana Ciprului. Ucrainienii au egalat peste trei minute, prin brazilianul Jadson, însă nu au mai reuşit şi golul victoriei.
Ciprioţii sunt liderii surprinzători ai grupei G, cu 4 puncte, după ce Zenit St. Petersburg a câştigat acasă în faţa lui FC Porto, la care Săpunaru nu a evoluat, cu 3-1. Câştigătoarea Europa League în sezonul trecut a marcat prima, prin columbianul James Rodriguez, însă elevii lui Luciano Spaletti au întors rezultatul graţie dublei lui Shirokov şi golului înscris de portughezul Danny.
Campioana Europei, FC Barcelona, a realizat scorul zilei de miercuri, impunându-se cu 5-0 în Belarus, în faţa lui BATE Borisov. Autogoulul lui Volodka şi reuşitele lui Pedro şi Messi au asigurat catalanilor un avantaj liniştitor încă de la pauză, pentru ca în partea secundă Messi să facă dubla, iar Villa să stabilească rezultatul final în ultimul minut.
Victorie lejeră şi pentru AC Milan, care a trecut pe San Siro de campioana Cehiei, Viktoria Plzen. Ambele goluri ale rossonerilor au venit după pauză şi au fost marcate de cei diu atacanţi, Ibrahimovic, din penalty, şi Cassano.
Chelsea nu a reuşit decât o remiză la Valencia, deşi a condus cu 1-0, după golul lui Lampard, „liliecii” egalând cu trei minute înainte de final prin Soldado, care a transformat un penalty acordat după henţul lui Kalou, abia intrat pe teren. În celălalt meci din grupa E, Leverkusen a învins acasă cu 2-0 pe Genk, vicecampioana Germaniei punctând prin Bender şi Ballack.
Deşi traversează o perioadă dificilă în campionat, Marseille se simte excelent în Liga Campionilor, unde are maximum de puncte după primele două etape. Francezii s-au impus cu 3-0 pe teren propriu în faţa Borussiei Dortmund, golurile formaţiei antrenate de Didier Deschamps fiind realizate de Andre Ayew, o dublă, şi Loic Remy.
Oxlade-Chamberlain şi Andre Santos au înscris pentru Arsenal în succesul cu 2-1 de pe Emirates în faţa lui Olympiakos Pireu, grecii reuşind golul de onoare prin David Fuster.
Rezultate Liga Campionilor
Grupa E: Leverkusen - Genk 2-0, Valencia - Chelsea 1-1
Grupa F: Arsenal - Olympiakos 2-1, Marseille - Dortmund 3-0
Grupa G: Zenit - FC Porto 3-1, Sahtior - APOEL Nicosia 1-1
Grupa H: AC Milan - Viktoria Plzen 2-0, BATE Borisov - Barcelona 0-5.