Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Liga Campionilor: Real Madrid, egalată pe final de Lyon. Chelsea, victorie la pas

Liga Campionilor: Real Madrid, egalată pe final de Lyon. Chelsea, victorie la pas

2 minute de citit Publicat la 23:41 22 Feb 2011 Modificat la 23:41 22 Feb 2011
Liga Campionilor: Real Madrid, egalată pe final de Lyon. Chelsea, victorie la pas
Real Madrid a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul tur din optimile de finală ale Ligii Campionilor disputat pe terenul lui Olympique Lyon. Echipa lui Jose Mourinho a deschis scorul prin Karim Benzema, gazdele reuşind să egaleze prin Gomis.
 
Prima repriză de pe Stade Gerland s-a jucat într-un ritm alert, dar, în cea mai mare parte a timpului, departe de cele două porţi. Gazdele au avut iniţiativa şi au construit mai mult, însă o singură dată au reuşit să-i dea emoţii lui Casillas. Şi atunci doar în urma unei greşeli a goalkeeperului spaniol, dar Gomis a trimis mult peste din situaţie favorabilă. De cealaltă parte, elevii lui Mourinho nu şi-au găsit în niciun moment ritmul, unica şansă de gol de care au beneficiat venind după o lovitură liberă executată de Cristiano Ronaldo şi respinsă de Lloris.
 
De la vestiare a revenit un alt Real Madrid. Unul capabil să producă pericol la fiecare fază, lucru dovedit de cele două bare din minutule 49 şi 50. Prima, dintr-o lovitură liberă a lui Cristiano Ronaldo. A doua, după o lovitură de cap a lui Sergio Ramos, în urma unui corner. Apoi a intrat în scenă inspiraţia lui Mourinho. Portughezul l-a înlocuit pe Adebayor cu Benzema, iar jucătorul crescut şi lansat în fotbal de Lyon a deschis scorul după o acţiune personală. Trecuseră doar 43 de secunde de la intrarea sa pe teren. Primul gol marcat de madrileni pe Stade Gerland în Liga Campionilor, înscris de un fost jucător al multiplei campioane din Hexagon. Ce ironie!
 
După ce au marcat, spaniolii au încercat să îngheţe jocul, în cel mai pur stil mourinian. Însă apărarea l-a trădat pe tehnicianul lusitan. În minutul 83, Cris a prelungit cu capul o centrare venită în urma unei lovituri libere, iar Gomis, lăsat singur în mijlocul careului, a îndeplinit o simplă formalitate şi l-a învins pe Casillas. În ciuda asaltului din final, Lyon nu a reuşit să mai înscrie, astfel că scorul final dă speranţe Realului că va reuşi pentru prima oară după şase ani să treacă de optimile Ligii şi să scape de complexul Lyon.
 
Chelsea câştigă fără emoţii în Danemarca
 
În prima manşă al celui mai dezechilibrat duel din optimile de finală ale Ligii Campionilor, Chelsea şi-a respectat statutul de favorită şi a câştigat fără emoţii în Danemarca, 2-0 cu FC Copenhaga. Golurile formaţiei lui Carlo Ancelotti au fost reuşite de francezul Anelka, cel care, prin această dublă, l-a egalat pe Eto'o în clasamentul golgeterilor, cei doi jucători marcând de câte şapte ori în actuala ediţie a Ligii.

×
x close