Atletico Madrid a revenit în elita europeană după un sec 2-0 în capitala Spaniei, unde Panathinaikos a mai suferit o înfrângere, după 2-3 la Atena. Primul gol pe Vicente Calderon a venit după trei minute, când Loukas Vintra a trimis în propria poartă, iar speranţele grecilor de a întoarce soarta calificării au fost dispersate cu 20 de minute înainte de final, când Djibril Cisse a fost eliminat pentru al doilea cartonaş galben. Scorul final a fost stabilit în minutul 83, când Sergio Aguero a punctat.
De partea cealaltă, pe ruta destinată campioanelor, câştigătoarea titlului în Ungaria, Debrecen, va debuta în faza grupelor graţie succesului repurtat în compania bulgarilor de la Levski Sofia. Debrecen pornea favorită încă după manşa tur, când a câştigat cu 2-1 la Sofia, iar în retur nu a făcut niciun pas greşit, impunându-se cu 2-0. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză, Jozsef Varga, minutul 13, şi Gergely Rudolf, minutul 35, găsind spaţiul porţii.
Campioana Elveţiei, FC Zurich, a îndeplinit şi ea o formalitate, învingând cu 2-1 FK Ventspils, pe teren propriu, şi cu 5-1 la general. Johan Vonlanthen a pus Zurich în avantaj în minutul şase, dar formaţia letonă a egalat prin Igor Tigirlas câteva momente mai târziu. Elveţienii şi-au asigurat victoria prin golul lui Almen Abdi.
În ultimul meci al serii, Maccabi Haifa şi-a asigurat revenirea în grupele Ligii Campionilor după o victorie clară în faţa campioanei Austriei, Red Bull Salzburg. După 2-1 în tur, israelienii au câştigat şi manşa secundă, cu scorul de 3-0. Georgianul Vladimir Dvalishvili a deschis scroul în minutul 32, iar Eyal Golsa (57) şi Mohammed Gadir (90) au punctat în repriza secundă pentru o victorie fără dubii.
Miercuri sunt programate meciurile:
APOEL Nicosia - FC Copenhaga
Arsenal - Celtic
Fiorentina - Sporting Lisabona
Olympiakos Pireu - FC Sheriff
Stuttgart - FC Timişoara
Cele zece formaţii câştigătoare vor intra la tragerea la sorţi pentru grupele Ligii Campionilor, care va avea loc joi seara.
Antena3.ro