Spaniolii au venit la Londra având nevoie de o remiză cu goluri sau de victorie pentru a se califica, dar nu au rezistat decât trei minute pe Stamford Bridge, Drogba deschizând scorul după o pasă primită de la Mata, fostul jucător al „liliecilor”. Gazdele şi-au dublat avantajul înainte de pauză, după ce brazilianul Ramires a profitat de o gravă eroare a lui Victor Ruiz, pentru ca, în partea a doua, o nouă combinaţie între Mata şi Drogba să-i ofere ivorianului şansa dublei.
Echipa lui Andre Villas-Boas a profitat de pasul greşit al lui Leverkusen, care nu a reuşit decât un 1-1 în Belgia, cu Genk, pentru a încheia grupa pe prima poziţie. Vossen a marcat după jumătate de oră de joc pentru belgieni, însă campioana Germaniei a egalat cu 11 minute înainte de final prin elveţianul Derdiyok. Bayer se califică în faza următoare de pe locul 2, în timp ce Valencia se mulţumeşte cu Europa League.
Tot în Europa League merge şi deţinătoarea trofeului, FC Porto, care a încheiat la egalitate cu Zenit St. Petersburg pe teren propriu, scor 0-0, rezultat care le asigură ruşilor calificarea în optimi de pe locul 2 în grupa G, deşi a acumulat acelaşi număr de puncta cu APOEL Nicosia, care a pierdut acasă cu 2-0 în faţa Şahtiorului lui Mircea Lucescu, tehnicianul român lăsându-l pe bancă pe Răzvan Raţ. Ciprioţii au însă avantajul rezultatelor directe şi termină pe primul loc.
Dramatism la cote înalte în grupa F, acolo unde Olympiakos Pireu a câştigat cu 3-1 pe teren propriu în faţa lui Arsenal, goluri marcate de Djebbour, Fuster şi Modesto, respectiv Benayoun, dar trebuie să se mulţumească doar cu participarea în Europa League, pentru că Marseille a întors senzaţional rezultatul la Dortmund şi a învins cu 3-2, terminând pe locul 2, în spatele londonezilor.
Campioana Germaniei avea nevoie de un succes la cel puţin patru goluri diferenţă pentru a continua să spere la o calificare miraculoasă în optimile Ligii sau pentru a continua în Europa League, iar obiectivul părea că poate fi îndeplinit, după ce polonezul Kuba şi Hummels, din penalty, au dus scorul la 2-0 pentru formaţia lui Jurgen Klopp încă din prima repriză. Însă Remy a redus din diferenţă înainte de pauză, readucându-i în joc pe oaspeţi, care şi-au completat revenirea în minutele 85 şi 87, graţie reuşitelor lui Andre Ayew şi Valbuena.
În grupa H, singura necunoscută o reprezenta numele echipei care va merge în Europa League, Viktoria Plzen fiind principala favorită în faţa celor de la BATE Borisov, cu un avans de două puncte şi avantajul de a evolua pe teren propriu în faţa celor de la AC Milan. Oaspeţii au făcut 2-0 în startul părţii secunde, prin Pato şi Robinho. Cehii au avut însă o răbufnire de orgoliu pe final, iar Bystron şi Dunis au egalat şi au rezolvat problema locului 3.
În celălalt meci al grupei,pe Camp Nou, Barcelona, chiar şi cu o formulă inedită, cu multe rezerve, nu a avut nicio emoţie în faţa celor de la BATE Borisov, pe care i-au învins cu 4-0, prin reuşitele lui Sergi Roberto, Montoya şi Pedro, de două ori.
Rezultate Liga Campionilor
Grupa E: Chelsea - Valencia 3-0, Genk - Leverkusen 1-1
Grupa F: Olympiakos - Arsenal 3-1, Dortmund - Marseille 2-3
Grupa G: Porto - Zenit 0-0, APOEL Nicosia - Şahtior 0-2
Grupa H: Barcelona - BATE Borisov 4-0, Viktoria Plzen - Milan 2-2.