Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Lazio şi Radu Ştefan şi-au găsit antrenorul. Davide Ballardini îi ia locul lui Delio Rossi

Lazio şi Radu Ştefan şi-au găsit antrenorul. Davide Ballardini îi ia locul lui Delio Rossi

<1 minut de citit Publicat la 17:24 15 Iun 2009 Modificat la 17:24 15 Iun 2009
Lazio şi Radu Ştefan şi-au găsit antrenorul. Davide Ballardini îi ia locul lui Delio Rossi
Cel căruia Walter Zenga i-a luat locul pe banca lui Palermo, Davide Ballardini, va fi noul antrenor al formaţiei romane Lazio. Tehnicianul urmează să semneze un contract pe doi ani cu formaţia "biancocelesta" şi va fi marţi prezentat oficial la centrul sportiv al clubului, la Formello. Ballardini îi ia astfel locul lui Delio Rossi, cel care a eliminat-o pe Dinamo din preliminariile Ligii Campionilor în urmă cu două sezoane.
Plecarea lui Ballardini de la AC Palermo s-a dovedit inspirată, acesta înţelegându-se destul de repede cu preşedintele clubului, Claudio Lotito, şi urmând să primească un salariu de 750.000 de euro pe an cât timp va sta pe Olimpico.
Ballardini, în vârstă de 45 de ani, a terminat anul trecut cu Palermo pe locul al optulea în Serie A, deasupra lui Lazio, care a încheiat sezonul pe zece. Totuşi, Lazio va juca sezonul viitor în Europa League deoarece a cucerit în acest sezon Cupa Italiei.
Antena3.ro

×
TOP articole
x close