Antena 3 CNN Sport Fotbal extern La un pas de tragedie. Portarul Mozambicului a avut o cădere şocantă la Cupa Africii (VIDEO)

La un pas de tragedie. Portarul Mozambicului a avut o cădere şocantă la Cupa Africii (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 15:08 13 Ian 2010 Modificat la 15:08 13 Ian 2010
La un pas de tragedie. Portarul Mozambicului a avut o cădere şocantă la Cupa Africii (VIDEO)
Meci plin de evenimente pentru portarul Mozambicului, marţi, împotriva celor din Benin. Rafael a fost în centrul atenţei şi prin jocul său slab, dar şi printr-o fază care a şocat audienţa. După ce, în prima repriză, a provocat un penalty la 0-0, spre finalul partidei a fost protagonistul unei faze ce se putea sfârşi tragic, sărind ciudat după o minge şi aterizând în cap într-o poziţie foarte ciudată.
Cel care a adus pe Benin în avantaj în minutul 15 prin penalty-ul pe care l-a provocat, Rafael, era să se autopedepsească extrem de dur în ultimele minute ale jocului. A plonjat spre o minge centrată în careu şi, deşi a prins-o, s-a rostogolit în aer şi a căzut în cap, solicitându-şi la extrem gâtul. Ca prin miracol, nu a păţit nimic, în ciuda faptului că s-a plâns de dureri puternice câteva minute, şi a putut încheia meciul pe teren.

Antena3.ro

×
Etichete: cupa africii
x close