Cu 20 de puncte din opt meciuri, încă neînvinsă şi cu cea mai bună apărare din campionat, doar 3 goluri primite, Levante le-a luat faţa celr de la Real Madrid şi Barcelona, care completează podiumul din Spania.
Juanlu a reuşit o dublă în prima repriză a meciului de pe Madrigal, înainte ca Arouna Kone să stabilească rezultatul final în debutul părţii secunde.
În urma acestui rezultat, Villarreal, una dintre reprezentantele Spaniei în Liga Campionilor, se află pe locul 16, cu doar 7 puncte.
Valencia a evitat în minutul 89 un eşec pe teren propriu cu Athletic Bilbao, golul lui Roberto Soldado anulând avantajul luat de echipa bască în urma reuşiteu lui Iker Muniain.
Tot o remiză a obţinut şi Atletico Madrid, echipa din capitala Spaniei nereuşind să treacă de Mallorca, deşi a evoluat pe Vicente Calderon. Oaspeţii au deschis scorul din penalty, prin Hemad, columbianul Falcao restabilind egalitatea tot în urma unei lovituri de pedeapsă.
După un debut de sezon în forţă, în urma căruia a ajuns şi pe primul loc, Betis Sevilla a suferit a patra înfrângere consecutivă, 0-2 cu Rayo Vallecano, în timp ce Sporting Gijon a bifat primul succes în campionat, 2-0 cu Granada, şi a cedat ultima poziţie celor de la Santander, care a rămas singura echipă fără victorie în actuala ediţie din la Liga.
Rezultate La Liga, etapa a 9-a: Santander - Espanyol 0-1, Gijon - Granada 2-0, Malaga - Real Madrid 0-4, Barcelona - Sevilla 0-0, Betis - Rayo Vallecano 0-2, Sociedad - Getafe 0-0, Atletico Madrid - Mallorca 1-1, Osasuna - Zaragoza 3-0, Valencia - Athletic Bilbao 1-1, Villarreal - Levante 0-3
Clasament La Liga: 1.Levante 20p, 2.Real Madrid 19p, 3.Barcelona 18p, 4.Sevilla 16p... 18.Granada 5p, 19.Gijon 4p, 20.Santander 4p.