Suma de transfer este una confidenţială, însă se speculează că brazilianul de 31 de ani ar fi ajuns gratis la Milan. Totodată, Kaka a renunţat la contractul generos de la Madrid, de 10 milioane de euro anual, pentru mai puţin de jumătate din această sumă. Jucătorul ar urma să primească 4 milioane de euro în fiecare sezon petrecut la Milan.
De numele lui Kaka se leagă ultimele mari performanţe ale clubului milanez, care a câştigat ultimul trofeu de Liga Campionilor în mare parte graţie brazilianului, care a reuşit să marcheze de 10 ori în stagiunea 2006 - 2007.
În 2009 Kaka a fost aproape de a semna cu Manchester City, echipă care era pregătită să plătească peste 120 de milioane de euro în schimbul serviciilor sale. Jucătorul a ales însă Real Madrid, care a plătit 65 de milioane pentru vedeta milaneză. În Spania, Kaka a strâns doar 82 de partide în tricoul madrilen, unde nu a mai reuşit să repete evoluţiile din perioada petrecută la Milan.