Golul lui Claudio Marchisio i-a adus lui Juventus victoria cu 2-1 în derby-ul Italiei cu Inter Milano, în timp ce AC Milan a învins cu 3-0 pe Sampdoria şi s-a apropiat de primul loc al clasamentului în Serie A.
Neînvinsă în precedentele opt partide din campionat, echipa lui Jose Mourinho a pierdut în cele din urmă la Torino, unde Juventus a deschis scorul în minutul 20, după ce o lovitură liberă executată de Diego a fost deviată în poartă de Felipe Melo.
Samuel Eto'o a restabilit egalitatea şase minute mai târziu, după ce centrarea lui Dejan Stankovic i-a prins pe picior greşit pe fundaşii torinezi. În minutul 58, însă, Marchisio a urmărit o minge respinsă de Cesar la şutul lui Mohamed Sissoko şi a înscris la capătul unei faze de excepţie.
Atmosfera s-a încins şi mai mult pe finalul partidei, când Felipe Melo a intenţionat să îl lovească pe Mario Balotelli şi a văzut al doilea cartonaţ galben, fiind eliminat. Atacantul lui Inter, huiduit în permanenţă de suporterii torinezi, a căzut dramatic deşi contactul a fost inexistent şi a fost şi el sancţionat cu cartonaş galben. În cadrul busculadei, Cristi Chivu s-a evidenţiat şi el cu o bruscare a unui jucător de la Juventus, dar arbitrul l-a iertat pe internaţionalul român.
În urma acestui rezultat, Juventus se află la cinci puncte în spatele lui Inter, în timp ce Milan are un punct în plus. Rossoneri au învins cu 3-0 Sampdoria, Marco Borriello deschizând scorul încă din minutul doi. Clarence Seedorf a majorat diferenţa în minutul 21, iar Pato a stabilit scorul final două minute mai târziu.
Antena3.ro