Jucătorii lui Wigan Athletic îi vor despăgubi personal pe fanii echipei care au cumpărat bilete pentru meciul disputat în deplasare cu Tottenham şi pierdut cu scorul umilitor de 1-9, duminică.
Wigan a fost susţinută de un număr important de fani pe White Hart Lane, însă aceştia au asistat la a doua cea mai dură înfrângere din istoria Premier League. "Considerăm că i-am dezamăgit pe suporterii noştri ieri. Acesta este un gest pe care trebuie să îl facem şi să îi răsplătim pentru loialitatea lor", a declarat căpitanul lui Wigan, Mario Melchiot, pe site-ul oficial al clubului.
Wigan este prima echipă care a primit nouă goluri într-un meci de Premier League de când Manchester United a învins Ipswich cu 9-0, pe Old Trafford, în 1995. "Nu prea sunt multe de spus, decât că suntem ruşinaţi de felul în care am jucat, considerăm că a fost sub standardul nostru şi această despăgubire este ceva ce simţim că datorăm fanilor", a mai spus Melchiot.
Clubul a confirmat că fiecare suporter care a cumpărat bilet de la stadionul DW pentru meciul de duminică ar trebui să contacteze biroul de vânzări pentru a-şi recupera integral banii. Despăgubirile vor fi acordate până vineri, 4 decembrie 2009.
Antena3.ro