Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Jucătorii Germaniei i-au adresat o scrisoare de adio portarului decedat Robert Enke

Jucătorii Germaniei i-au adresat o scrisoare de adio portarului decedat Robert Enke

1 minut de citit Publicat la 19:18 18 Noi 2009 Modificat la 19:18 18 Noi 2009
Jucătorii Germaniei i-au adresat o scrisoare de adio portarului decedat Robert Enke
Moartea lui Robert Enke a produs mai multă durere în Germania decât s-ar fi putut gândi, probabil, chiar şi fostul portar. Jucători, oficiali ai Federaţiei Germane de Fotbal şi antrenori şi-au exprimat în repetate rânduri regretul pentru gestul la care a recurs Enke, acela de a se sinucide, iar acum internaţionalii germani au editat o scrisoare postumă pe care i-au adresat-o fostului lor coleg.
"Am amuţit cu toţii, am plâns împreună şi am căutat împreună răspunsuri, dar nu am găsit decât noi întrebări. Întrebări chinuitoare în jurul lui "de ce". De ce nu te-am putut ajuta? De ce nu ai putut şi nu ai vrut să ne povesteşti problemele tale? De ce nu este posibil într-un sport de performanţă, într-o societate de performanţă să comunici temerile şi problemele pe care le ai?", s-au întrebat jucătorii naţionalei Germaniei, notează Mediafax.
"Moartea ta ne-a amuţit şi ne-a dezarmat. Toţi am rămas paralizaţi în momentul în care am primit insuportabila veste. Nu am fost în măsură să spunem ce simţim. Vom face totul pentru a continua să jucăm un fotbal frumos pentru tine şi pentru a cunoaşte noi succese. Vom face totul pentru ca prejudecăţile să nu mai aibă loc în fotbal. Noi suntem o echipă şi tu vei face întotdeauna parte din această echipă", i-au transmis, postum, jucătorii fostului lor coleg, care era un candidat serios pentru un loc în lotul Germaniei la Cupa Mondială din 2010.
Robert Enke s-a sinucis în urmă cu opt zile, aruncându-se în faţa trenului. Moartea sa a adus 40.000 de persoane în centrul oraşului Hamburg, aceştia participând la o slujbă publică şi aducând lumânări şi flori.
Antena3.ro

×
x close