"După un sondaj realizat neoficial, în interiorul clubului, preşedintele a constatat că 15 jucători consideră că pentru echipă cel mai bine este ca Mourinho să nu rămână în sezonul următor. Dintre cei 15, cinci jucători foarte importanţi au mers chiar mai departe, transmiţând conducerii clubului dorinţa lor de a fi transferaţi dacă nu va fi schimbat antrenorul", notează El Pais.
Contactat de AFP în legătură cu sondajul respectiv, un purtător de cuvânt al clubului Real Madrid a declarat că nu ştie să se fi făcut un astfel de sondaj.
Conform El Pais, preşedintele clubului madrilen, Florentino Perez, le-a spus celorlalţi oficiali că el ar vrea ca Mourinho să nu plece, însă a precizat că indiferent dacă tehnicianul va rămâne sau nu în echipă vor fi schimbări foarte mari în următoarele luni.