Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Ioan Becali: "Mutu poate pleca în ianuarie de la Fiorentina, dar numai dacă oferta e consistentă"

Ioan Becali: "Mutu poate pleca în ianuarie de la Fiorentina, dar numai dacă oferta e consistentă"

1 minut de citit Publicat la 11:37 07 Oct 2009 Modificat la 11:37 07 Oct 2009
Ioan Becali: "Mutu poate pleca în ianuarie de la Fiorentina, dar numai dacă oferta e consistentă"
Adrian Mutu ar putea pleca de la Fiorentina după trei ani şi jumătate petrecuţi la echipa toscană. Atacantul român, care de curând a trecut, din nou, sub aria de influenţă a fraţilor Becali, ar putea să se transfere în iarnă, în cazul în care aceştia îi găsesc o echipă care să ofere suficienţi bani atât echipei "viola", cât şi jucătorului. Recent, s-a vorbit de un transfer al lui Mutu la "Galacticii Estului", Zenit Sankt Petersburg.
"Acum Mutu se simte foarte bine la Florenţa, acolo unde are un contract bun, dar dacă în luna ianuarie va sosi o ofertă importantă, atât pentru club, cât şi pentru jucãtor, atunci o vom analiza împreună. Totuşi, în acest moment important este să se termine cu bine problema cu amenda şi jucãtorul să se poată concentra şi să joace la cel mai înalt nivel", a declarat Ioan Becali, potrivit Mediafax.
Fostul impresar Ioan Becali s-a declarat mulţumit de victoria temporară obţinută în Elveţia, suspendarea deciziei de sancţionare a lui Mutu cu 17 milioane de euro drept daune către clubul Chelsea. Cu toate acestea, Becali a subliniat că decizia Tribunalului Federal Elveţian este doar temporară, iar totul se va decide în noiembrie, când se va lua decizia definitivă.
Adrian a primit bine această veste, dar este vorba doar de o suspendare, nu de o sentinţă definitivă. Vom vedea la finalul lunii noiembrie ce se va întâmpla, dar deocamdată suntem mulţumiţi", a încheiat Becali.
Adrian Mutu a fost obligat să plătească fostului său club Chelsea Londra suma de 17 milioane de euro pentru faptul că a consumat cocaină în perioada petrecută în Anglia. Englezii au reclamat faptul că Mutu le-a adus prejudicii de imagine şi, deşi l-au concediat pe moment, au obţinut la FIFA şi la TAS decizii de penalizare a lui Mutu.
Antena3.ro

×
x close