Internacional a revenit pe tabela de marcaj şi a învins cu 2-1, în deplasare, gruparea mexicană Chivas Guadalajara, în prim manşă a finalei Cupei Libertadores.
Guadalajara a preluat conducerea înainte de pauză, contrar cursului jocului, după o lovitură de cap şireată a internaţionalului mexican Adolfo Bautista. A fost un gol nemeritat pentru gazde, Inter controlând prima repriză şi lovind bara de două ori prin Kleber şi Alecsandro.
Dar gruparea braziliană, care a câştigat titlul în 2006, a întors soarta partidei după pauză. Giuliano a egalat cu o lovitură de cap în minutul 72 şi a redus la tăcere publicul de pe stadionul Omnilife, iar patru minute mai târziu Bolivar a stabilit scorul final din centrarea lui D'Alessandro.
Rezultatul îi asigură un retur liniştit grupării braziliene, pentru miercurea viitoare, când cel mai probabil va fi încoronată campioană la Porto Alegre. Internacional şi-a asigurat totodată, prin prezenţa în finală, calificarea la Cupa Mondială a Cluburilor din 2010, de la Abu Dhabi, Chivas neputând să reprezinte America de Sud.
Antena3.ro