Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Inter a eliminat AS Roma din Cupa Italiei, după 2-1 pe San Siro (VIDEO)

Inter a eliminat AS Roma din Cupa Italiei, după 2-1 pe San Siro (VIDEO)

2 minute de citit Publicat la 13:36 22 Ian 2009 Modificat la 13:36 22 Ian 2009
Inter a eliminat AS Roma din Cupa Italiei, după 2-1 pe San Siro (VIDEO)
Duelul dintre Inter şi AS Roma a devenit,deja, unul clasic, în ultimele ediţii de Cupa Italiei. Dacă în celelalte sezoane acest meci era o finală, granzii italieni s-au întâlnit, de această dată, parcă prea devreme, în sferturi. Într-un meci jucat pe stadionul San Siro din Milano, formaţia lui Jose Mourinho s-a impus cu scorul de 2-1 şi s-a calificat în semifinale, eliminând AS Roma din competiţie.
Meciul nu începea sub auspicii pozitive pentru Internazionale, aceştia neavând nici o victorie în anul calendaristic 2009. Mai mult, forma lor proastă a dus şi la o înfrângere umilitoare, în weekend: 1-3 cu Atalanta. Împotriva unei echipe din Cetatea Eternă aflată în formă bună, dar lipsită de căpitanul Totti, Mourinho a trimis în teren un prim "unsprezece" puternic fizic, din care a lipsit românul Cristi Chivu. În avanposturi, formaţia milaneză impresiona prin forţă, atacanţii Adriano şi Ibrahimovic fiind adevărate turnuri de control. Decizia tehnicianului portughez s-a dovedit una de geniu, aducându-i practic, calificarea în semifinale.
Meciul disputat miercuri seară nu a avut nici o legătură cu italienescul "cattenaccio", fazele de poartă curgând una după alta. Debutul partidei şi mare parte din prima repriză a aparţinut, ca joc, lui Inter, care a şi reuşit să marcheze prin Adriano, în minutul 10. Acesta a făcut o scurtă incursiune şi a şutat la colţul lung, principalul său merit la această fază fiind că a reuşit să se ţină pe picioare deşi era puternic atacat de fundaşii romani. Inter a avut multe alte ocazii, Stankovic lovind chiar bara la un şut puternic. Pe finalul reprizei, jocul a căpătat echilibru, Roma reuşind să îl testeze pe veteranul lui Internazionale, Francesco Toldo în câteva ocazii.
Roma a ieşit de la cabine în acelaşi fel în care intrase, adică periculoasă. Golul marcat de Roma în minutul 60 a fost precedată de mai multe ocazii ale trupei lui Luciano Spaletti. Minutul 60 a adus, însă, concretizarea dominării şi golul, marcat de Taddei, care a şutat violent, aproape să rupă plasa porţii lui Toldo. Inter a dat, însă, dovadă de moral, marcând la nici 60 de secunde, anunţă goal.com. Ibrahimovic a marcat un gol acrobatic după ce, în primă instanţă, Walter Samuel lovise mingea cu capul deşi se afla în offside. Proteste "giallorossi" nu au contat în faţa arbitrului, dar tensiunea pe teren a crescut, Mexes luând galben pentru că l-a lovit cu piciorul pe Ibrahimovic.
În celălalt meci al zilei din Cupa Italiei, Sampdoria s-a calificat în semifinale în dauna celor de la Udinese, după 1-1 în timpul regulamentar şi 4-1 după executarea loviturilor de departajare.
Priviţi rezumatul partidei de pe San Siro:

Foto: www.footballpictures.net
Antena3.ro

×
x close