Atacantul Zlatan Ibrahimovic a avut o ieşire nervoasă la adresa lui Arrigo Sacchi, fostul mare antrenor al lui AC Milan şi al naţionalei Italiei, după partida câştigată de Milan împotriva lui Auxerre.
Internaţionalul suedez nu a gustat gluma făcută de Sacchi în legătură cu mărimea lui la pantof şi a avut o reacţie exagerată la un interviu pentru o televiziune italiană. "Sacchi ar trebui să înveţe să tacă din gură", a declarat Ibrahimovic, după ce fostul antrenor a sugerat că unul din golurile marcate de suedez a fost posibil doar pentru că acesta are piciorul mare.
"Se pare că este gelos pentru că vorbeşte prea mult. Ar trebui să vorbească mai puţin la televizor şi prin ziare. Dacă vrea ceva, să vină să mă vadă. Dacă nu îi place cum joc, să nu se uite la mine", a declarat Ibrahimovic, spre stupoarea celor din studiourile Mediaset. Sacchi a replicat că era doar un compliment, după care Ibrahimovic a făcut o pauză lungă şi a pus capăt interviului.
Antena3.ro