Gazdele au avut o evoluţie palidă, nereuşind să ameninţe într-un fel sau altul poarta berlinezilor. Profitând de apatia adversarului, Hertha a lovit în finalul primei reprize prin Patrick Ebert, golul mijlocaşului de 22 de ani dovedindu-se decisiv pentru destinaţia celor trei puncte. Deşi în repriza secundă tehnicianul lui Hoffenheim a forţat chiar şi cu patru atacanţi, iar Sanogo a lovit bara în minutul 77, rezultatul a rămas neschimbat. Echipa lui Max Nicu, intrat pe teren în minutul 17 în locul accidentatului Leandro Cufre, urcă pe locul 2, cel puţin până la disputarea celorlalte partide ale etapei.
Antena3.ro