Ronaldo a deschis scroul dintr-o lovitură liberă senzaţională în prima repriză. La începutul mitanului secund, stadionul a erupt când Radamel Falcao a reuşit să egaleze. Bucuria a durat până în minutul 82, când Ronaldo a înscris cu un şut în stilul celui de la lovitura liberă, pentru ca apoi să facă 3-1 din penalty şi să ajungă la 52 de goluri în acest sezon. Ronaldo i-a pasat decisiv rezervei Jose Maria Callejon pentru scorul final.
Victoria dă încredere formaţiei lui Jose Mourinho că are puterea să reziste în ultimele şase etape - când va întâlni şi Barcelona pe Nou Camp - şi să câştige titlul. Madrilenii au 82 de puncte în acest sezon, în timp ce Barcelona se află pe locul secund cu 78 de puncte.
Pentru Atletico, înfrângerea înseamnă că mai cad două locuri în clasament, până pe poziţia a noua şi că păstrează şanse mici de a mai participa în sezonul viitor al Ligii Campionilor, Malaga - echipa de pe locul 4 - având un avans de 8 puncte şi un meci mai puţin disputat.
Iată ce meciuri mai au de jucat contracandidatele la titlu din La Liga:
Real Madrid - acasă cu Mallorca (locul 15), Sevilla (8) şi Sporting Gijon (19) şi în deplasare la Athletic Bilbao (7), Barcelona (2) şi Granada (16).
Barcelona - acasă cu Espanyol (10), Malaga (4) şi Real Madrid (1) şi în deplasare la Betis (13), Levante (5) şi Rayo Vallecano (12).
Alte rezultate:
Osasuna 2 - 0 Espanyol
Real Sociedad 1 - 1 Real Betis
Barcelona 4 - 0 Getafe
Granada 2 - 2 Athletic Bilbao
Sporting Gijon 3 - 2 Levante
Valencia 4 - 1 Rayo Vallecano