Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Glasgow Rangers, terfelită în media britanică, după înfrângerea cu Unirea Urziceni. Vezi reacţii

Glasgow Rangers, terfelită în media britanică, după înfrângerea cu Unirea Urziceni. Vezi reacţii

3 minute de citit Publicat la 04:35 21 Oct 2009 Modificat la 04:35 21 Oct 2009
Glasgow Rangers, terfelită în media britanică, după înfrângerea cu Unirea Urziceni. Vezi reacţii
În ciuda faptului că se află pe primul loc în clasamentul primei ligi scoţiene de fotbal, Glasgow Rangers nu a scăpat de critici în acest sezon. Trei remize la rând în campionat şi doar un punct în grupele Ligii Campionilor i-au nemulţumit pe suporteri, iar situaţia s-a agravat la finalul partidei cu Unirea Urziceni. Campioana României s-a impus cu incredibilul scor de 4-1 pe Ibrox, iar după ultima reuşită a lui Brandan sute de fani au părăsit stadionul, pe când ceilalţi au rămas să îşi huiduie favoriţii.

La finalul partidei a venit rândul presei britanice să îi desfiinţeze pe jucătorii scoţieni, majoriatea cotidianelor susţinând că Glasgow Rangers a fost umilită de Unirea Urziceni, fără un merit aparte evidenţiat în dreptul elevilor lui Dan Petrescu. Campioana României a rămas şi după acest rezultat la stadiul de echipă de nivel mediu, singurii responsabili pentru rezultat fiind consideraţi jucătorii lui Rangers şi jocul lor prost.

Iată cum a comentat media vorbitoare de limbă engleză victoria Unirii Urziceni:
BBC
Unirea Urziceni a umilit Rangers, oferind formaţiei din Glasgow a doua înfrângere consecutivă cu 4-1 în Grupa G a Ligii Campionilor. Învinsă şi de Sevilla cu acelaşi scor, Rangers se chinuie să obţină chiar şi consolarea locului trei ce duce în Europa League. (...) Cu fanii lui Rangers părăsind Ibrox în masă, Unirea a învins cu uşurinţă şi a lăsat campioana Scoţiei vizibil zdruncinată şi demoralizată.

SkySports
Rangers a cedat un avans luat rapid şi Unirea Urziceni a bătut rău campioana Scoţiei, cu 4-1, pe Ibrox. A fost o seară cu trei autogoluri - precum şi un penalty ratat de Gers - echipa lui Walter Smith rămânând înrădăcinată pe ultimul loc în grupa G. Puţini ar fi prezis un scor de asemenea proporţii. (...) Dacian Varga a lovit bara în final şi huiduielile au început să răsune pe Ibrox.

The Daily Mail
Ziua cârtiţei. Rangers umilită de elevii lui Dan Petrescu. Aspiraţiile pentru Liga Campionilor ale celor de la Rangers au fost făcute ferfeniţă după o înfrângere ruşinoasă în faţa Unirii Urziceni. (...) Ultimele minute ale partidei s-au jucat într-un amestect de frustrare şi linişte şocantă, până la fluierul final când fanii gazdă şi-au dezvăluit nefericirea. (...) Rangers trebuie acum să se regrupeze, în primul rând pentru meciul din SPL cu Hibernian, ca apoi să se gândească cum să salveze o campanie europeană ce se deşiră de la meci la meci.

The Sun
Rangers nu a fost în stare nici să îşi marcheze golul, acesta venind după o deviere a lui Ricardo Gomes.

The Scottish Sun (varianta scoţiană a tabloidului The Sun)
Dezonorată, Rangers s-a prăbuşit seara trecută după cel mai prost rezultat european din istoria clubului. (...) Campioana SPL a fost umilită cu 4-1 de necunoscuta Unirea Urziceni într-un show horror pe Ibrox. (...) Starurile de proastă calitate ale lui Walter Smith au fost de-a dreptul groaznice într-o seară umilitoare, care s-a încheiat cu cea mai ruşinoasă înfrângere din Liga Campionilor. (...) Echipa lui Smith a fost făcută bucăţi, slăbiciunile ei fiind expuse în mod brutal.

The Guardian
Rangers trece prin coşmarul autogolurilor, în timp ce românii provoacă tulburare pe Ibrox. (...) Acesta nu a fost doar un meci care va dăuna şi mai mult reputaţiei jocului scoţian, de parcă ar fi fost nevoie, ci unul care ar putea avea repercusiuni serioase asupra sezonului lui Rangers. O capitulare ca aceasta, împotriva unei echipe care să ne fie clar nu era peste medie, poate avea un impact negativ serios asupra moralului jucătorilor.

The Daily Telegraph
O noapte interminabilă de umilinţă şi ruşine le-a fost sortită celor de la Rangers cu ocazia celei de-a 250-a apariţie în competiţia europeană de top. Învinsă de Sevilla cu 4-1 pe Ibrox în precedentul meci, campioana Scoţiei măcar a avut atunci consolarea că necazurile i-au fost aduse de o echipă ce avea să bată Real Madrid câteva zile mai târziu. De această dată, zdrobirea a fost administrată de o echipă din cel mai mic oraş care a oferit o participantă în grupele Ligii Campionilor - Urziceni are o populaţie de 17.000 de oameni - şi care nu câştigase niciodată un meci european.

Site-ul oficial al lui Glasgow Rangers
Euro-şoc pe Ibrox. Rangers a fost şocată după ceea ce poate fi considerată cea mai rea înfrângere din Europa.

Antena3.ro

×
x close