Chiar dacă nu a putut chema la naţională 26 de jucători de la diverse cluburi din ţară pentru acest turneu, Germania era favorită în faţa unei echipe nigeriene care abia s-a calificat în optimi, graţie unei clasări bune în clasamentul echipelor clasate pe locurile trei în faza grupelor. Fundaşul de bandă Bjorn Kopplin a fost eroul nemţilor, marcând de două ori, inclusiv golul victoriei în prelungiri, când a alergat aproape jumătate de teren, după o greşeală a lui Lukman Haruna, şi a înscris.
Daniel uchechi a pus Nigeria în avantaj în minutul 51, cu o lovitură de cap la centrarea lui King Osanga, dar Germania a egalat aproape imediat, prin Kopplin. Nigeria a trecut iar în avantaj în minutul 68, când Nurudeen Orelesi a făcut o cursă excelentă şi l-a găsit pe Rabiu Ibrahim în careu, pentru finalizare. Totuşi, şase minute mai târziu, Germania a restabilit egalitatea, când Mario Vracic a punctat după o pasă superbă a lui Kopplin, de pe flancul stâng.
Germania se va întâlni în sferturi cu Brazilia, care a trecut de rivala sud-americană Uruguay în optimi. După jumătate de oră de joc, Brazilia conducea cu 3-0, prin golul lui Kardec şi dubla lui Teixeira, iar Uruguay nu a reuşit decât să înscrie golul de onoare, în minutul 35, prin Urretvizcaya.
Iată programul complet al sferturilor de finală:
Coreea de Sud - Ghana (9 octombrie)
Italia - Ungaria (9 octombrie)
Brazilia - Germania (10 octombrie)
Emiratele Arabe Unite - Costa Rica (10 octombrie)
În optimi s-au mai înregistrat următoarele rezultate:
Coreea de Sud - Paraguay 3-0, Ghana - Africa de Sud 2-1, Spania - Italia 1-3, Ungaria - Cehia 2-2 (4-3), Venezuela - Emiratele Arabe Unite 1-2, Egipt (ţara gazdă) - Costa Rica 0-2.
Antena3.ro