Manchester United a pus capăt startului perfect de sezon al celor de la Arsenal, după ce autogolul lui Abou Diaby a adus victoria "diavolilor roşii" cu 2-1, pe Old Trafford.
Darren Fletcher a fost autorul singurei faze periculoase a gazdelor din prima repriză, în minutul 10, înainte ca Arshavin să rateze de puţin vinclul porţii lui Ben Foster. Arshavin putea să obţină şi un penalty în minutul 38, după o intrare imprudentă a lui Fletcher, dar două minute mai târziu rusul a deschis scorul. Preluând mingea la 30 de metri de poartă, Arshavin a înaintat puţin şi a şutat imparabil pentru Foster.
Celălalt portar, Manuel Almunia, le-a permis apoi gazdelor să egaleze, în minutul 59, când l-a faultat pe Wayne Rooney în careu şi atacantul lui Manchester l-a trimis pe spaniol în colţul opus. Van Persie a trimis din lovitură liberă în bara lui Foster, în minutul 63, iar 60 de secunde mai târziu United a înscris golul decisiv. Giggs a centrat de pe partea dreaptă şi Diaby, nepresat de niciun adversar, a trimis cu capul pe lângă neajutoratul Almunia.
Dimitar Berbatov şi Nani au ratat ambii ocazii importante pentru ca Manchester să încheie conturile, iar meciul s-a terminat cu trimiterea lui Arsene Wenger în tribune, după ce lui Arsenal i-a fost anulat un gol pentru o poziţie de ofsaid la William Gallas.
Alte rezultate înregistrate sâmbătă:
Chelsea 3 - 0 Burnley
Blackburn R. 0 - 0 West Ham U.
Bolton W. 2 - 3 Liverpool
Stoke C. 1 - 0 Sunderland
Tottenham H. 2 - 1 Birmingham C.
Wolverhampton W. 1 - 1 Hull C.
Antena3.ro