"Olympiakos este cel mai mare club din Grecia şi pentru fiecare dintre voi trebuie să fie o onoare că jucaţi aici. "Atât timp cât jucaţi pentru Olympiakos, trebuie să daţi totul, să faceţi sacrificii. Trebuie să câştigaţi campionatul şi Cupa Greciei. Să vă intre bine în cap acest lucru", le-a spus Marinakis jucătorilor săi.
Olympiakos Pireu a fost învinsă, scor 0-2, de Dnepr Dnepropetrovsk, în 16-imile Ligii Europa şi a fost eliminată din competiţie, iar în Cupa Greciei a remizat cu AEK Atena, scor 1-1.
În campionat, Olympiakos Pireu ocupă primul loc, cu trei puncte avans faţă de Panathinaikos.