Internaţionalul nigerian în vârstă de 25 de ani, care evolua pentru Skoda Xanthi, a pierdut controlul maşinii în care se afla pe autostrada Egnatia, în timp ce se afla în drum spre aeroportul din Salonic, de unde urma să zboare spre Nigeria pentru a pune la punct ultimele detalii legate de nunta sa.
„Super Liga şi întreaga familie a fotbalului grec doresc să-şi exprime cele mai profunde condoleanţe către familia lui Olubayo Adefemi, care a murit într-un accident tragic de maşină”, se arată într-un comunicat oficial al ligii profesioniste din Grecia.
Oficicialii federaţiei nigeriene au fost devastaţi la aflarea veştii că Adefemi a încetat din viaţă. „Suntem şocaţi! Nenorocirea s-a produs tocmai în ziua în care ar fi trebuit să sărbătorim faptul că echipa de tineret a învins Ghana, campioana mondială, la Campionatul Africii. Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru odihna sufletului său şi ca Dumnezeu să ofere familiei sale puterea de a trece peste această grea pierdere”, a spus Musa Amadu, secretarul general al Federaţiei Nigeriene de Fotbal.
Adefemi a făcut parte din echipa Nigeriei care a obţinut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Beijing în 2008 şi din cea Under-20 care a devenit vicecampioană mondială în 2005. La naţionala de seniori a adunat cinci selecţii.