Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Florentino Perez: Zidane poate rămâne pe viață la Real Madrid

Florentino Perez: Zidane poate rămâne pe viață la Real Madrid

1 minut de citit Publicat la 12:48 04 Iun 2017 Modificat la 12:48 04 Iun 2017
o_1bhp7vjleiro1999a9c1en611rfd.jpg

 Preşedintele clubului Real Madrid Florentino Perez a declarat după succesul din finala Ligii Campionilor de la Cardiff că antrenorul Zinedine Zidane poate rămâne pe viaţă la clubul madrilen, după ce în acest sezon a câştigat titlul şi pentru a doua oară consecutiv trofeul de campioană a Europei, relatează Reuters. 

Real Madrid a câştigat titlul în Spania după o pauză de 5 ani şi a reuşit să câştige de două ori la rând Liga Campionilor, o premieră de când competiţia a primit această denumire. Real Madrid nu a mai câştigat în acelaşi an titlul naţional şi trofeul european din 1958. În finala de la Cardiff, Real Madrid a învins Juventus Torino cu 4-1. 

''Zidane poate rămâne la Real Madrid pentru restul vieţii sale, a declarat Perez pentru postul de radio Cadena Ser. Fiecare fan al lui Real Madrid îi este recunoscător. El ne-a ridicat nivelul când a venit în 2001 şi a fost cel mai bun jucător din lume. Acum este cel mai bun antrenor din lume. A fost antrenorul nostru de 17 luni şi a făcut totul posibil''. 

Zidane, care ca jucător a adus titlul european la Madrid după finala din 2002 de la Glasgow, în care a marcat acel gol fantastic din voleu împotriva lui Bayer Leverkusen, a mulţumit clubului pentru încrederea acordată: ''Nu pot spune dacă voi rămâne restul vieţii aici, dar mulţumesc clubului pentru tot ce a făcut pentru mine. Am jucat aici mult timp şi simt că fac parte din club. Sunt norocos că am o asemenea echipă. Fiecare jucător din echipă a avut rolul lui şi asta a fost cheia succesului în acest sezon''. 

 

×
x close