„Aşteptăm nerăbdători dovezile în acest caz. Ziarul respectiv a acceptat să ne pună în legătură cu persoana care a făcut toate acele dezvăluiri, apoi vom vedea cum ne poate ajuta în anchetă. Trebuie mai întâi să avem dovezile, apoi vom interveni. Am luat la cunoştinţă declaraţiile din Camera Comunelor, dar nu am primit nicio dovadă. Întreaga procedură nu poate dura mai mult de 11 zile, perioadă în care vom afla dacă aceste acuzaţii sunt reale sau nu. Dacă nu sunt adevărate, atunci cazul este închis”, a declarat Blatter.
În ceea ce priveşte o eventuală repetare a votului pentru desemnarea gazdei Campionatului Mondial din 2022, preşedintele FIFA nu exclude nicio variantă: „Aceasta este o idee care circulă deja peste tot, ceea ce este alarmant. Nu-mi cereţi acum să răspund cu da sau nu, lăsaţi-ne să o luăm pas cu pas. Este ca şi cum suntem la un proces, iar la un proces nu putem merge cu întrebări de genul «dacă» sau «în caz că»”.
Scandalul care a pus FIFA în alertă a început acum aproximativ o săptămână, atunci când, în cadrul unei şedinţe a Comisiei pentru Sport din Parlamentul Britanic în care trebuiau explicate motivele ratării organizării turneului final din 2022, parlamentarul Damian Collins a dezvăluit că Issa Hayatou şi Jacques Anouma, membri în Comitetul Executiv al forului mondial, au primit mită pentru a vota în favoarea Qatarului. Politicianul a adăugat că informaţiile sale se bazează pe o anchetă realizată de Sunday Times.