„Am deschis un caz prin care cerem 45 de milioane de euro, păstrându-ne dreptul de a solicita mai mult, ca urmare a pierderilor suferite de club din cauza excluderii din Liga Campionilor”, se anunţă într-un comunicat oficial al campioanei Turciei din sezonul trecut, care a angajat doi avocaţi pentru acest caz.
De asemenea, în document se mai cere o măsură provizorie prin care lui Fenerbahce să i se permită participarea în Liga Campionilor. Decizia TAS este aşteptată săptămâna viitoare.
La sfârşitul lunii august, federaţia din Turcia a respins cererea făcută de Fenerbahce de a retrograda echipa în liga secundă, după ce, anterior, refuzase şi apelul privind excluderea din competiţiile continentale.
Sub presiunea UEFA, federaţia din Turcia a decis să o excludă pe Fenerbahce din Liga Campionilor şi să o înlocuiască cu Trabzonspor, ocupanta locului secund în campionatul trecut, ca urmare a scandalului meciurilor trucate în care mai mult de 30 de jucători şi oficiali au fost arestaţi în această vară.
Pentru a permite desfăşurarea anchetei, debutul noului sezon din Turcia a fost amânat pentru o lună, până pe data de 9 septembrie.