Antena 3 CNN Sport Fotbal extern EURO 2020. Au început vânzările de bilete

EURO 2020. Au început vânzările de bilete

3 minute de citit Publicat la 15:28 12 Iun 2019 Modificat la 15:28 12 Iun 2019
EURO 2020. Au început vânzările de bilete

Vânzarea biletelor pentru EURO 2020 la fotbal, care va fi organizată, în premieră, în 12 oraşe de pe întreg cuprinsul Europei, printre care şi Bucureşti, a demarat miercuri cu prima fază a acestei acţiuni, potrivit FRF. 

Fostul internaţional Miodrag Belodedici, ambasador al EURO 2020 la Bucureşti, a primit primul bilet simbolic pentru accesul pe Arena Naţională şi a transmis următorul mesaj: ''Vă încurajez pe toţi iubitorii fotbalului să veniţi la acest eveniment deosebit şi să luaţi parte la marea sărbătoare a fotbalului european. Nu veţi regreta!''. 

În cadrul acestei prime faze, care se va derula între 12 iunie şi 12 iulie 2019, 1,5 milioane de bilete vor fi puse la dispoziţia publicului general, însemnând cu 50% mai multe comparativ cu ediţia din 2016. În cadrul celei de-a doua faze a vânzărilor, la începutul lui decembrie 2019, fanii echipelor naţionale participante vor avea la dispoziţie un milion de bilete, ceea ce reprezintă un plus de 20% faţă de ediţia din 2016. Aceste vânzări vor începe după tragerea la sorţi a grupelor turneului final, programată pe 30 noiembrie 2019, la Bucureşti. O a treia fază a vânzărilor va avea loc în aprilie 2020, în condiţiile în care ultimele patru echipe ce se vor califica la EURO 2020 vor fi desemnate după disputarea play-off-urilor, care se vor desfăşura între 26 şi 31 martie 2020. Toate biletele vor fi vândute exclusiv online, prin intermediul unei singure adrese de web: euro2020.com/tickets. 

Un număr record de trei milioane de bilete vor fi disponibile fanilor, însemnând că mai mulţi suporteri ca niciodată vor beneficia de şansa să de a trăi pe viu această experienţă. Aproape 2,5 milioane de bilete - mai multe decât numărul total disponibil pentru întregul EURO 2016 - au fost rezervate fanilor echipelor naţionale participante şi publicului general. 

Un milion de bilete vor fi disponibile pentru 50 euro sau mai puţin la 44 de jocuri, un total de 40.000 de bilete cu preţuri de până la 100 euro vor fi puse la dispoziţie pentru semifinalele şi finala de la Londra, precizează UEFA. Fanii care nu vor primi biletele pentru care au aplicat în cadrul primei faze a vânzărilor, după încheierea acesteia, vor fi primii informaţi în legătură cu noua disponibilitate a biletelor (rezultată ca urmare a plăţilor neefectuate şi a returnării de bilete). Acestor fani li se va acorda o perioadă de prioritate exclusivă, pentru a achiziţiona biletele respective. 

Suporterii vor putea alege între două tipuri diferite de bilete, bilet individual un meci pe un stadion sau bilet tip ''Follow my team'' (îmi urmăresc echipa), vândut începând din decembrie 2019: biletul care permite fanilor să vizioneze ''pe viu'' un meci eliminatoriu al echipei favorite, indiferent de locul de disputare a partidei. Dacă echipa favorită va fi eliminată înaintea fazelor eliminatorii, fanii respectivi vor primi ramburs suma integrală cheltuită pentru achiziţionarea biletului în cauză. 

La fiecare joc, UEFA va pune la dispoziţie, la categoria de preţ cea mai mică, un număr de bilete pentru suporterii cu dizabilităţi, oricare ar fi locul din stadion de unde vor urmări meciul. Persoanele cu dizabilităţi vor avea, totodată, oportunitatea de a solicita un bilet complementar pentru un însoţitor. 

În cazul tuturor meciurilor şi categoriilor unde cererea va depăşi oferta, biletele vor fi alocate prin intermediul unei loterii ce se va derula în mod corect şi transparent. Fiecare aplicant va avea şanse egale de succes, fără a se ţine cont de momentul când a aplicat pentru bilete între 12 iunie şi 12 iulie 2019. 

Biletele pentru EURO 2020 vor fi comercializate în trei categorii de preţuri, oraşele-gazdă fiind împărţite în două grupuri, menite să reliefeze puterea de cumpărare şi venitul mediu ale cetăţenilor ţărilor respective. 

Grupul A include Amsterdam, Bilbao, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg, cu preţuri de 50, 125 şi 185 euro pentru meciurile din grupe şi optimile de finală, respectiv de 75, 145 şi 225 euro pentru partidele din sferturi şi cele de deschidere. 

Grupul B cuprinde oraşele Baku, Bucureşti şi Budapesta, cu preţuri la bilete de 30, 75, respectiv 125 de euro. 

Semifinalele şi finala vor avea loc la Londra, iar biletele pentru penultimul act vor costa 85, 195, 345 şi 595 euro, iar cele pentru finală vor avea preţuri de 95, 295, 595, respectiv 945 de euro. 

Turneul final, care se va desfăşura între 12 iunie şi 12 iulie 2020, cu 24 de echipe, va fi găzduit de Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti (pe Arena Naţională), Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg. 

Arena Naţională va găzdui patru partide de la EURO 2020, trei din grupa C (14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală (29 iunie 2020). În cazul calificării, naţionala României va juca cel puţin două partide din faza grupelor pe Arena Naţională. 

×
Parteneri
x close