Antena 3 CNN Sport Fotbal extern EURO 2012: Cehia şi Grecia, primele echipe calificate în sferturile de finală

EURO 2012: Cehia şi Grecia, primele echipe calificate în sferturile de finală

M.T.
1 minut de citit Publicat la 10:08 17 Iun 2012 Modificat la 10:08 17 Iun 2012
EURO 2012: Cehia şi Grecia, primele echipe calificate în sferturile de finală
Foto: Agerpres/Xinhua
Cehia şi Grecia sunt primele echipe calificate în sferturile de finală ale Campionatului European, după ce s-au impus cu acelaşi scor, 1-0, în meciurile ultimei etape din grupa A, disputate împotriva Poloniei, respectiv Rusiei.

La Wroclaw, una dintre gazdele turneului final, Polonia, avea nevoie de o victorie în faţa Cehiei pentru a merge mai departe. Elevii lui Franciszek Smuda au irosit însă câteva situaţii favorabile în prima repriză, iar cehii au lovit decisiv în minutul 72, atunci când Petr Jiracek a finalizat o acţiune la care a participat şi Milan Baros.

Deşi cu golaveraj negativ, 4-5, din cauza înfrângerii clare suferite în prima etapă în faţa Rusiei (1-4), Cehia a încheiat pe primul loc grupa A şi va juca în sferturi împotriva ocupantei locului 2 din grupa B.

În urma înfrângerii, şi a eliminării, selecţionerul polonez Franciszek Smuda şi-a prezentat demisia: „100% acesta este finalul drumului. Contractul meu este valabil până la sfârşitul Campionatul European. Le mulţumesc băieţilor”.

Am făcut tot ce am putut. Din păcate, am greşit foarte multe pase, iar în repriza a doua am fost nevoiţi să luptăm aproape tot timpul pentru a recupera mingea”, a mai spus tehnicianul de 63 de ani, aflat în funcţie din octombrie 2009.

Marea surpriză a zilei s-a produs însă la Varşovia, acolo unde Grecia a câştigat neaşteptat cu 1-0 în faţa Rusiei, prin golul marcat de Karagounis în prelungirile primei reprize, şi a obţinut o spectaculoasă calificare printre primele opt echipe ale continentului.

Cele două naţionale au încheiat grupa cu câte 4 puncte, însă elenii avansează în competiţie graţie rezultatului din întâlnirea directă.

Jucătorii mei au dat totul şi cor face la fel şi în meciul următor. Poate că nu suntem cei mai buni din lume, dar ştim exact ceea ce putem face”, a declarat Fernando Santos, selecţionerul portughez al Greciei.

În sferturile de finală, Grecia va juca împotriva câştigătoarei grupei B, cel mai probabil Germania.

×
x close