Preşedintele executiv al clubului şi, totodată, deţinătorul al 90% din acţiunile clubului, Peter Trembling, a recunoscut că de câteva luni de zile caută un investitor care să fie dispus să investească 30-60 de milioane de euro. Din câte se pare, cumpărătorul clubului se numeşte Ray Trew.
"De aproximativ două luni suntem într-o căutare continuă pentru oameni de afaceri care să vrea şi să poată investi 30-60 de milioane de euro la Notts County. Consorţiul pe care l-am găsit nu a venit cu fonduri de peste 30 de milioane de euro, dar are măcar posibilităţile să asigure supravieţuirea clubului pe termen scurt. Şi, mai ales, îşi propun promovarea încă din acest sezon", a declarat Peter Trembling, potrivit Eurosport.
Clubul din Nottingham îl adusese pe Sven-Goran Eriksson ca tehncician în iulie 2009, ademenindu-l cu un salariu consistent, 2,3 milioane de euro pe an, şi promisiunea că i se vor asigura condiţiile pentru a ajunge în timp minim în prima ligă şi, apoi, în cupele europene.
Antena3.ro