Cu o lună înainte de a împlini 70 de ani, Bayern a publicat un comunicat pe site-ul oficial prin care confirmă că Muller primeşte tratament pentru boala lui şi că nu va fi organizată nicio petrecere. "De o vreme îndelungată Gerd Muller se luptă cu o boală gravă; suferă de Alzheimer", se arată în comunicat.
Muller, poreclit "bombardierul", a înscris 68 de goluri în 62 de partide pentru Germania de Vest şi alte 398 pentru Bayern Munchen. Şi-a încheiat cariera de jucător în 1981 şi a fost inclus de numeroase publicaţii sportive în topul celor mai buni jucători din toate timpurile.