Dică este nemulţumit de faptul că a fost utilizat prea puţine minute în acest sezon de către Walter Zenga, fostul antrenor al Stelei. ?Nu-mi merge prea bine la echipă, nu am mai vorbit cu Walter. La vară, dacă situaţia va continua aşa, voi pleca, ce să fac aici, să vizitez Italia? Trece timpul şi nu mai sunt la echipa naţională, iar asta e durerea mea cea mai mare. La un moment dat, am crezut că situaţia mea se va îmbunătăţi la Catania, dar am fost minţit?, a mai spus Dică, menţionând că el şi-a dat silinţa să joace la Catania şi s-a luptat pentru titularizare.
În această iarnă, Nicolae Dică a fost foarte aproape de o revenire în Liga I. După ce niciuna dintre echipele care l-au ofertat nu şi-a putut permite suma cerută de oficialii italieni, 1,7 milioane de euro, mijlocaşul a fost nevoit să rămână în continuare în Serie A.
Antena3.ro