Antena 3 CNN Sport Fotbal extern David Beckham a devenit campion cu LA Galaxy în Major League Soccer

David Beckham a devenit campion cu LA Galaxy în Major League Soccer

M.T.
1 minut de citit Publicat la 12:21 21 Noi 2011 Modificat la 12:21 21 Noi 2011
David Beckham a devenit campion cu LA Galaxy în Major League Soccer
Foto: Agerpres
Los Angeles Galaxy a învins pe Houston Dynamo în finala Major League Soccer cu scorul de 1-0, confirmându-şi statutul de favorită şi cucerind pentru a treia oară titlul de campioană.

Unicul gol al partidei desfăşurată pe The Home Depot Center, arena pe care LA Galaxy îşi dispută meciurile de pe teren propriu, a fost marcat de Landon Donovan, în minutul 72, la capătul unei acţiuni la care au mai participat şi celelalte două vedete ale echipei din California, David Beckham şi Robbie Keane.

Mi-am dorit să am succes alături de Galaxy, iar acum am parte de asta. Este cel mai bun moment al meu în America. Acum am nevoie să mă relaxez şi să mă bucur de acest moment, apoi mă voi gândi ce voi face anul următor”, a declarat Beckham la finalul meciului, evitând să ofere un răspuns clar în privinţa viitorului său în Los Angeles.

Presa din Statele Unite scrie că acesta ar putea fi ultmul meci al lui Beckham peste Ocean, contractul său urmând să expire pe 31 decembrie. Fostul căpitan al naţionalei Angliei este dorit în Europa de PSG şi de mai multe cluburi engleze.

Pentru Beckham, este cel de optulea titlu din carieră, după cele şase cuerite cu Manchester United în Anglia şi unul cu Real Madrid în Spania. De asemenea, jucătorul englez mai are în palmares 2 FA Cup, 4 Community Shield, o Ligă a Campionilor, o Cupă Intercontinentală şi o Supercupă a Spaniei.

Los Angeles Galaxy nu mai cucerise titlul în MLS din 2005, acela fiind cel de-al doilea succes din istoria clubului, după cel din 2002.
 

×
x close