"Sunt fericit nu doar pentru că am marcat primul gol pentru Hercules, ci şi pentru faptul că echipa a evoluat foarte bine în Cupa Spaniei. A fost un succes important pentru noi. Totuşi, important pentru echipă este sã promoveze în Primera Division. Îmi este indiferent dacă înscriu unul, două, trei sau zece goluri, atâta timp cât promovăm", a declarat Dănciulescu pentru cotidianul spaniol AS.
"În ceea ce priveşte viaţa de aici, sunt foarte mulţumit.M-am acomodat cu oraşul, cu oamenii, înţeleg limba spaniolă şi vreau să o vorbesc fluent cât mai repede. În liga secundă este un nivel de joc foarte ridicat, nu aş putea să-l compar cu cel din Liga I.", a precizat românul, conform EVZ.
Dănciulescu nu a uitat nici de fosta sa echipă şi ţine pumnii lui Dinamo în competiţia internă.
?Sunt la curent cu ceea ce se întâmplă acolo. Nu vreau să spun nimic despre Bonetti, dar sper ca, odată cu venirea lui Andone la echipă, să vină şi rezultatele. Vreau ca Dinamo să câştige campionatul. Cu sufletul am rămas la Dinamo.", a încheiat Dănciulescu.
Hercules Alicante s-a calificat mai departe în Cupa Regelui Spaniei după victoria de miercuri cu scorul de 2-0 în faţa celor de la Huesca. Primul gol al elevilor lui Esteban Vigo a fost marcat de Dănciulescu în minutul 46.
Antena3.ro