Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Cupa Africii: Mali a învins Ghana cu 3-1 în meciul pentru locul 3

Cupa Africii: Mali a învins Ghana cu 3-1 în meciul pentru locul 3

M.T.
1 minut de citit Publicat la 10:53 10 Feb 2013 Modificat la 10:53 10 Feb 2013
Cupa Africii: Mali a învins Ghana cu 3-1 în meciul pentru locul 3
Naţionala statului Mali s-a clasat pentru a doua oară consecutiv pe locul 3 la Cupa Africii, după ce a învins cu 3-1 reprezentativa Ghanei în finala mică a competiţiei desfăşurate în Africa de Sud.

Deznodământul este identic cu cel din 2012, atunci când Ghana a câştigat partida directă din faza grupelor, pentru ca apoi să piardă în faţa jucătorilor din Mali în meciul pentru locul 3.

Mali a deschis scorul în minutul 21, prin Mahamadou Samassa, acesta înscriind cu o lovitură de cap după centrarea excelentă a lui Adama Tamboura.

În debutul părţii secunde, căpitanul malienilor, Seydou Keita, a dublat avantajul echipei sale şi a ajuns astfel la al treilea gol marcat la actuala ediţie a Cupei Africii.

Ghana a ratat şansa de a reveni în meci atunci când Mubarak Wakaso, care se află în fruntea clasamentului golgheterilor alături de nigerianul Emmanuel Emenike, a ratat o lovitură de la 11 metri, şutând peste poartă.

Totuşi, cu opt minute înainte de final, jucătorul celor de la Juventus Torino,  Kwadwo Asamoah, a redus din diferenţă cu un şut din afara careului, înainte ca Sigamary Diarra să înlăture orice emoţie în prelungirile partidei.

Finala Cupei Africii 2013 se va disputa duminică, între Nigeria, dublă câştigătoare a trofeului, în 1980 şi 1994, şi Burkina Faso, echipă aflată în premieră în ultimul act.


×
Etichete: cupa africii mali Ghana
x close