"Unirea este un adversar greu de doborât. Această echipă se apără foarte jos şi aşteaptă ocaziile de contraatac. Face foarte puţine pentru jocul de fotbal, se apără cu îndârjire, dar este periculoasă pe contraatac. Noi o cunoaştem foarte bine din meciul tur şi ne pregătim corespunzător. Vrem să câştigăm pentru suporteri", a precizat Delpierre, potrivit Mediafax.
Noul antrenor al echipei şvabe, Christian Gross, este şi el de părere că jocul cu campioana României va fi unul greu, dar are încredere în echipa sa după ce a văzut la primele antrenamente pe care le-a condus la Stuttgart:
"Până acum, i-am văzut foarte concentraţi. Echipa este total focusată pe jocul de miercuri. Orice este posibil, însă noi vrem neapărat să învingem, pentru a ne califica. Doar o victorie ne poate satisface", a declarat fostul antrenor al lui FC Basel.
VfB Stuttgart şi Unirea Urziceni îşi dispută, miercuri, calificarea în optimile de finală al Ligii Campionilor, în Germania. Românii au nevoie de doar un punct pentru a obţine calificarea, în timp ce nemţii nu au decât varianta unei victorii.
Antena3.ro