Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Craiova, eliminată fără emoții de AC Milan din Europa League

Craiova, eliminată fără emoții de AC Milan din Europa League

2 minute de citit Publicat la 00:00 04 Aug 2017 Modificat la 00:00 04 Aug 2017
o_1bmkubl1e9j1av410re6h28kb8.jpg

Echipa de fotbal CS Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa League de formaţia italiană AC Milan, care a învins cu scorul de 2-0 (1-0), joi seara pe stadionul ''San Siro'', în manşa secundă a turului al treilea preliminar al competiţiei. 

Milan, care câştigase cu 1-0 la Drobeta-Turnu Severin, s-a impus prin golurile marcate de Giacomo Bonaventura (9), Patrick Cutrone (53), ambele venite în urma unor faze fixe. 

Milan a avut iniţiativa în debutul meciului, i-a fost anulat şi un gol, pentru ofsaid, iar apoi a deschis scorul prin Bonaventura (9), care a reluat în plasă mingea respinsă greşit de Calancea, la un corner. 

Craiova a avut o ocazie uriaşă, prin Mitriţă, care ratase şi în primul meci o şansă imensă. Mitriţă a fost găsit excelent în careu de Zlatinski, dar şutul său a fost pe direcţia lui Donnarumma, care a salvat golul (20). 

Calancea s-a remarcat apoi în min. 22, când a scos de la colţul scurt şutul lui Rodriguez, pentru ca în min. 43 să respingă şutul lui Suso, după care Conti a reluat alături de poarta goală. 

AC Milan, care a făcut achiziţii în această vară de peste 200 de milioane de euro, a marcat al doilea gol, după pauză, printr-un produs al centrului propriu de juniori, Patrick Cutrone (53), care a trimis mingea în plasă, din apropiere, după o deviere norocoasă venită de la Alexandru Mateiu, în urma unei lovituri libere a gazdelor. 

Echipa craioveană, antrenată de italianul Devis Mangia, a avut apoi o perioadă bună de joc în care portarul Donnarumma a fost nevoit să se întrebuinţeze în două rânduri, de fiecare dată în faţa brazilianului Gustavo: în min. 63, talentatul portar italian (18 ani) a acordat corner la şutul din lovitură liberă expediat de Gustavo, iar apoi a reţinut balonul trimis în faţa porţii de acelaşi jucător brazilian. 

Milan a fost de două ori aproape de gol, însă lovitura de cap a lui Silva (76), deviată de Niang, a fost deturnată în corner, iar apoi Calancea a respins mingea trimisă cu capul de Niang (81). 

Ultima oportunitate a aparţinut lui Bărbuţ (85), al cărui şut centrare a fost respins de Donnarumma. 

CSU Craiova a părăsit onorabil competiţia, după două eşecuri la diferenţă mică în faţa uneia dintre cele mai bune şi titrate echipe din Europa. 

AC Milan - CS Universitatea Craiova 2-0 (1-0) 
Au marcat: Giacomo Bonaventura (9), Patrick Cutrone (53). 
Milano, stadion ''San Siro'': 65.000 spectatori 
Europa League - turul al treilea preliminar (manşa a doua) 
În prima manşă: 1-0. 

Au evoluat echipele: 
Milan: 99. Gianluigi Donnarumma - 12. Andrea Conti, 17. Cristian Zapata (căpitan), 22. Mateo Musacchio, 68. Ricardo Rodríguez - 79. Franck Kessié, 5. Giacomo Bonaventura (11. Fabio Borini, 81), 73. Manuel Locatelli - 94. M'Baye Niang, 8. Suso (10. Hakan Calhanoglu, 65), 63. Patrick Cutrone (9. André Silva, 71). Antrenor: Vincenzo Montella. 
Rezerve neutilizate: 30. Marco Storari - 2. Davide Calabria, 15. Gustavo Gomez, 18. Riccardo Montolivo. 
CSU Craiova: 1. Nicolae Calancea - 30. Radoslav Dimitrov, 44. Hrvoje Spahija, 6. Renato Kelic, 2. Tiago Ferreira - 21. Fausto Rossi (8. Alexandru Mateiu, 46), 23. Hristo Zlatinski, 11. Nicuşor Bancu - 7. Gustavo Vagenin, 10. Alexandru Băluţă (căpitan; 9. Mihai Roman, 65), 28. Alexandru Ionuţ Mitriţă (77. Cristian Bărbuţ, 83). Antrenor: Devis Mangia. 
Rezerve neutilizate: 51. Miodrag Mitrovic - 3. Marius Briceag, 5. Vladimir Screciu, 84. Alexandre Barthe. 

Arbitru: Nikola Popov; arbitri asistenţi: Gheorghi Todorov, Martin Venev; arbitru de rezervă: Stanislav Todorov (toţi din Bulgaria) 
Cartonaşe galbene: Rodriguez (45), Băluţă (48), Zapata (62). 

×
x close