Premier League, cel mai avut campionat din lume, a devenit şi mai bogat graţie banilor primiţi după succesele din Europa. Cluburile engleze au primit de patru ori mai mulţi bani decât formaţiile spaniole după meciurile din Champions League în ultimele şase sezoane.
Un raport al companiei de consultanţă StageUp arată că engleziii au obţinut în medie circa 160 de milioane de euro în conturi pentru fiecare club.
Chelsea a fost cel mai câştigat club, cu incredibila sumă de 184 milioane de euro din cele trei miliarde pe care UEFA le-a plătit ca premii unui număr de 70 de cluburi, începând cu 2003.
Manchester United, cu 171milioane euro, este pe locul doi, în timp ce Arsenal pe ultima poziţie a podiumului, urmat de Olympique Lyonnais cu 131milioane euro.
Dominaţia engleză este explicată prin faptul că cele mai bune patru echipe din insulă au luat prim-planul calificărilor europene, în timp ce Spania a trimis nu mai puţin de 10 echipe în Champions League în ultimele şase sezoane.
Banii din Champions League sunt acordaţi în funcţie de cota de piaţă TV, în timp ce altă jumătate este acordată în funcţie de rezultate şi performanţă, la care se adaugă şi biletele sau produsele de marketing.
Dominaţia engleză s-a văzut şi pe teren, trei cluburi din Premier League ajungând în semifinale în ultimii trei ani.
Spre comparaţie, patru formaţii ruseşti au luat câte 10 milioane de euro fiecare.
Anul acesta de Liga Campionilor, o victorie de grupă este răsplătită cu 800.000 euro, iar câştigătoarea va primi 9 milioane de euro.
Antena3.ro